MENIU

Vremea. Zonele în care va ninge în următoarele zile

Vremea. Află cum va fi vremea în următoarele trei zile! Prognoza meteo pentru vineri, sâmbătă și duminică.

Vineri, valorile termice diurne vor fi apropiate de mediile climatologice specifice datei, iar maximele se vor încadra între 0 şi 10 grade. Cerul va avea înnorări temporare şi doar pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare la munte şi mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă în sudul şi în estul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, Muntenia, precum şi pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

Vremea în București

În Capitală, dimineața 0...1 grad. Pe parcursul zilei vremea va fi normală din punct de vedere termic, cu o maximă de 5...6 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei când trecător va ploua slab.

Vremea la munte

La munte, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va avea înnorări temporare şi pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cea din ziua precedentă.

Vremea sâmbătă și duminică

Sâmbătă, valorile termice diurne vor deveni uşor mai ridicate decât în mod normal la această dată în majoritatea regiunilor, iar maximele se vor încadra între 1 grad în depresiuni și 10-11 grade în vestul Olteniei. Cerul va fi variabil, temporar noros în Moldova, Bărăgan și Dobrogea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, precum şi în Moldova şi în Dobrogea. Dimineaţa, izolat, în zonele joase de relief, va fi ceaţă.

În Capitală, vremea va fi frumoasă şi uşor mai caldă decât în mod normal la această dată, cu –4…-2 grade dimineața și o temperatură maximă ce se va situa în jurul valorii de 9 grade.

Duminică, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi, mai accentuat în regiunile estice. Temperaturile maxime, pornesc de la 3-4 grade în depresiuni și trec de 10 grade în zonele de cimpie și deal, până la 15 grade la Bacău și Piatra Neamț. Cerul va avea unele înnorări în nord-vestul şi centrul ţării dar va fi variabil în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali şi Orientali. Dimineaţa pe suprafeţe mici va fi ceaţă.

În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi. –3…-1 grad dimineață și 12-13 grade la amiază. Cerul va fi mai mult senin.

Mai multe articole despre:
meteo vremea prognoză meteo