MENIU

Veşti proaste de la METEO. Cum va fi vremea în următoarele trei zile

Miercuri, vremea va fi uşor instabilă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii aprilie. Vor fi înnorări temporar accentuate şi va ploua în jumătatea de vest a ţării, la munte şi local în restul zonelor.

Miercuri se vor semnala mai ales averse, izolat însoţite şi de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 10...15 l/mp şi izolat 20 l/mp, cu precădere în zona de munte. 

Pe crestele montane înalte se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate îndeosebi în est, sud-est şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 20 de grade.*

Vremea în Bucureşti

În Capitală, pe parcusrul zilei, cerul va avea înnorări, iar după-amiază şi seara vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade.

Vremea la munte

La munte, vremea va fi în general închisă. Temporar înnorările vor fi accentuate, se vor semnala averse pe arii extinse, iar la altitudini mari, mai ales noaptea, vor fi şi precipitaţii mixte. Pe spaţii mici cantităţile de apă vor depăşi 10...15 l/mp şi izolat 20 l/mp în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate.

Vremea joi şi vineri

Joi vremea va fi în general instabilă. Va ploua în averse şi vor fi descărcări electrice. În zona montană, ploile trec treptat în lapoviţă şi ninsoare. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

Temperatura este în scădere în regiunile intracarpatice unde pe alocuri va coborî sub mediile climatologice şi se menţine în preajma acestora în restul ţării.

Temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade la Satu Mare şi 18-19 grade în sudul extrem.

În Capitală, temporar vor fi înnorări accentuate şi se vor semnala averse, posibil moderate cantitativ şi descărcări electrice. 6-7 grade dimineaţa şi 17-18 grade la amiază.

Vineri, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an. Temperaturile maxime se vor încadra între 6-7 grade în depresiunile intramontane şi 15 grade izolat în Oltenia.

Local şi temporar va ploua în majoritatea regiunilor. În zona montană vor fi şi lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenţa intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte şi în sud-vest.

Vineri, în Bucureşti, 6-7 grade dimineaţa şi numai 12-14 grade la amiază. Cerul va fi temporar noros şi va ploua.

Mai multe articole despre:
meteo vremea vremea joi vremea vineri vremea miercuri