MENIU

PROGNOZA METEO pentru trei zile: temperaturi scăzute, vreme capricioasă şi PLOI

PROGNOZA METEO pentru trei zile

Vremea va deveni rece pentru data de 16 aprilie, mai ales în regiunile extracarpatice. Deja maximele termice nu mai trec de 10 grade, local, în Oltenia, Muntenia, Moldova şi estul Transilvaniei. În Dobrogea e cel mai cald, cel mult 17 grade vor fi la prânz. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în sudul, estul şi centrul ţării, iar cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp, în special în Oltenia şi la munte. În vest şi nord-vest ploile vor fi mai puţine. În zona de munte vor predomina ninsorile, iar vântul va fi insistent în sud şi, din când în când şi în vestul ţării şi la munte.

PROGNOZA METEO BUCURESTI

În Bucureşti, vremea va deveni rece pentru această perioadă şi mai şi plouă. Pe parcursul zilei, chiar dacă ploaia mai face şi pauze în intervale scurte, cerul se menţine noros. Vântul va sufla moderat, cu intensificări după-amiază.

PROGNOZA METEO MUNTE

Vremea va fi rece şi închisă la munte. În aproape toate masivele se vor semnala precipitaţii – ploi, dar şi ninsori şi lapoviţă, iar în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali se vor aduna cantităţi de apă de peste 15...20 l/mp. Vântul va sulfa cu intensificări temporare. Aşadar, Pe Vf Toaca, ninge şi maxima nu depăşeşte minus 3 grade, în timp ce la Predeal şi Păltiniş se vor înregistra 2...3 grade şi vor fi mai ales ploi. La Semenic, la zero grade la amiază va ninge ca în mijloc de iarnă.

PROGNOZA METEO REGIUNI

În regiunile intracarpatice urmează o zi de mijloc de aprilie, cu vreme răcoroasă şi ploi. Este drept că în Banat, Crişana şi Maramureş ploile sunt mai rare, iar temperatura creşte uşor faţă de ieri. Vântul va avea uşoare intensificări în Câmpia de Vest. Maximele termice vor fi de 15 grade în Oradea, 13 la Timişoara, 10 grade la Sibiu şi de numai 9 grade la Braşov.

În sud, vremea devine rece pentru acestă dată. Va ploua pe arii extinse...cel mai mult în Oltenia, unde se pot cumula şi peste 20 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari după-amiaza şi seara. Temperaturile maxime vor fi în general sub 10 grade, exceptând estul Munteniei unde vor fi până spre 14 grade.

Cel mai cald va fi astăzi în Dobrogea, unde la amiază vor fi 15 grade atât la Constanţa cât şi la Tulcea, dar izolat se pot atinge şi 17 grade. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată. Nici vântul nu este aşa de insistent.

În Moldova vremea rămâne şi astăzi rece şi închisă. Cerul va fi noros, temporar va ploua, iar vântul va sufla de la slab la moderat, cu uşoare intensificări în sudul regiunii. În aceste condiţii cu greu se vor atinge 12 grade în Galaţi, 10 grade în Bacău, 11 grade în Iaşi şi 10 grade la Piatra Neamţ.

VREMEA PE 2 ZILE

Joi, vremea se menţine capricioasă, dar temperatura începe să crească; maximele sunt cuprinse între 11...12 grade în Bucovina şi 20 de grade în Transilvania. În sud-vestul ţării va continua să plouă, iar cantităţile de apă vor fi însemnate. În celelalte regiuni, din când în când mai apare şi soarele. Va ploua local în Muntenia şi Moldova şi pe arii restrânse în rest. În sudul ţării vântul va sufla în rafale, în timp ce în vest şi centru doar trecător va avea unele intensificări.

În Bucureşti, o zi cu vânt din plin şi ploi de scurtă durată, dar chiar şi aşa, până la prânz temperatura ajunge la 17 grade, o valoare apropiată de normal pentru data din calendar.

Vineri, ploile se extind în jumătatea de sud a ţării. În celelalte regiuni, vremea se anunţă mai bună – înnorările sunt doar temporare, iar aversele apar doar spre seară şi noaptea în Moldova şi local în rest. În aceste condiţii, maximele se opresc la 13...15 grade în localităţile din Oltenia, dar urcă până la 23 de grade în Maramureş, la Baia Mare. Vântul va mai avea unele intensificări în sud, est, centru şi la munte.

Ziua de vineri nu aduce prea multe schimbări nici în capitală. Ploi în reprize, vânt şi o maximă de 16 grade.