Nu am scăpat definitiv de iarnă: meteorologii nu exclud un nou episod de ninsori în a doua jumătate a lunii martie
Vremea va fi în general frumoasă în mare parte din țară în perioada următoare, cu temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă. Totuși, meteorologii avertizează că începând din această seară vor apărea intensificări ale vântului în mai multe regiuni.
Potrivit meteorologilor, cele mai puternice rafale de vânt sunt așteptate în sudul Banatului, vestul Olteniei și sud-vestul Transilvaniei. În aceste zone, vântul ar putea atinge viteze de 50-65 km/h, iar în zona Carpaților Meridionali rafalele pot ajunge chiar și la 80 km/h. Cel mai afectat este județul Caraș-Severin, pentru care a fost emis un cod galben de vânt, valabil până poimâine seară.
Temperaturi mai ridicate în vest
În vestul țării, în Banat, Crișana și Transilvania, temperaturile maxime ar putea ajunge în zilele următoare la 16-18 grade. În schimb, în Moldova, Dobrogea și Muntenia va fi ceva mai răcoare, cu maxime cuprinse între 10 și 14 grade. Pe litoral, valorile vor fi ușor mai scăzute din cauza influenței Mării Negre. Pe timpul nopții, cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în zonele depresionare, unde valorile pot coborî până la minus 6 sau chiar minus 8 grade.
Meteorologii nu exclud un episod scurt de iarnă
În a doua parte a săptămânii este posibilă o ușoară încălzire, mai ales în sud-estul țării, unde temperaturile ar putea deveni comparabile cu cele din vest. De asemenea, nopțile vor aduce tot mai rar valori negative. Cu toate acestea, meteorologii spun că nu este exclus ca în a doua jumătate a lunii martie să apară o scurtă răcire. În zonele montane ar putea reveni precipitațiile sub formă de lapoviță sau chiar ninsoare, fenomen considerat normal pentru această perioadă.
Estimările pentru următoarele patru săptămâni indică, însă, temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă sau chiar ușor mai ridicate, iar cantitățile de precipitații ar urma să rămână în limitele obișnuite.