MENIU

Copaci doborâți de furtună la Iași. Un arbore a căzut peste o ambulanță, altul peste ghereta unu paznic - FOTO

Din fericire, niciunul dintre incidente nu au avut urmări grave (foto arhivă)

Mai multe incidente grave s-au produs la Iași, după codul portocaliu de furtuni și ploi torențiale emis luni seară. Un arbore a căzut peste o ambulanță, în curtea Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon”, iar altul peste baraca unui paznic. 

Echipaje din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași a intervenit în curtea Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din municipiul Iași, unde un arbore s-a prăbușit peste o ambulanță aflată staționată.

La fața locului s-a deplasat o autospecială de descarcerare (DESCA), cu personal specializat, pentru degajarea în siguranță a arborelui și evaluarea pagubelor materiale.

Din primele informații, nu sunt înregistrate victime.

Ulterior, pompierii au fost chemați să intervină în cazul unui copac căzut pe o baracă a unui paznic.

La locul evenimentului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA), cu un total de 8 subofițeri, a transmis ISU Iași.

Măsuri de prevenire recomandate în astfel de situații:
* Verificarea periodică a stării arborilor aflați în apropierea spațiilor intens circulate sau a clădirilor;
* Toaletarea arborilor uscați sau înclinați care pot pune în pericol persoane sau bunuri;
* Evitarea parcării vehiculelor sub copaci în perioade cu vânt puternic sau avertizări meteorologice.
Intervenția este în dinamică, iar echipajele rămân în teren pentru evaluarea situației și asigurarea zonei.

 

Mai multe articole despre:
copaci doborati furtuna iasi cod portocaliu