MENIU

Cod galben de vânt: rafale de până la 100 km/h. Harta a fost actualizată

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare meteo cod galben de vânt puternic. În ciuda episoadelor de vreme severă însă, temperaturile rămân ridicate, cu mult peste normalul perioadei. 

Interval de valabilitate: 06 februarie, ora 10 – 07 februarie, ora 10
Fenomene: intensificări ale vântului
Zone vizate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, în nordul Crișanei, în Maramureș și Dobrogea, în nord-estul și estul Munteniei, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55...60 km/h.

La munte, vântul va avea viteze de 70...80 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Orientali rafalele vor fi de 90…100 km/h.

Notă: Intensificări ale vântului, cu viteze de 45...50 km/h, vor fi marți (6 februarie) local și în restul teritoriului.