MENIU

Anunţ de ultimă oră de la meteo: Cum va fi vremea în următoarele trei zile

<p>Aceşti doi fraţi au o viaţă normală pe timpul zilei. C&acirc;nd apune soarele, ei se transformă. E uimitor</p>

Miercuri, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii mai, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest şi în sud-vest. Începând din orele după-amiezii, în nordul, centrul şi estul ţării gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere şi vor fi înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi local averse.

Fenomenele vor fi mai intense în a doua parte a zilei în Moldova, unde vântul va avea şi aspect de vijelie, pe spaţii mici ploile vor fi torenţiale, înregistrând în timp scurt cantităţi de apă de peste 20 l/mp şi izolat va cădea grindină. În restul ţării, cerul va fi variabil, iar aversele izolate.

Vremea în Bucureşti

În capitală, dimineaţă 14...16 grade. Pe parcusrul zilei, vremea va fi deosebit de caldă, cu o maximă de 29...30 de grade. Spre seară va creşte probabilitatea de apariţie a averselor şi descărcărilor electrice.

Vremea la munte

La munte, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii mai. Începând din orele după-amiezii, îndeosebi în Carpaţii Orientali, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere şi vor fi înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi averse. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi va cădea grindina.

Vremea la mare

La mare, vremea va fi uşor instabilă şi mai caldă decât în mod obişnuit la aceasă dată. După-amiază vor fi averse trecătoare, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 26 de grade. Temperatura apei marii va avea valori cuprinse între 17 şi 20 de grade.

Vremea joi şi vineri

Joi, vremea va fi caldă în toată ţară, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 22 de grade la Miercurea Ciuc şi 31- 32 de grade în Lunca Dunării. Instabilitatea atmosferică se va manifestă cu precădere în a doua parte a zilei prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii mai extinse în zonele montane şi submontane şi local în sud şi în centru. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi va cădea grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile izolat.

În capitală, vremea se va menţine deosebit de caldă, dar va deveni în general instabilă. În a două parte a zilei vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durata ale vântului. Dimineaţă, 15-17 grade. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade.

Vineri vremea va fi caldă şi în general frumoasă. La prânz în sud-vestul ţării şi la munte pe arii restrânse vor fi averse în general slabe, descărcări electrice şi posibil intensificări de scurtă durata ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 23-24 de grade în depresiuni, nordul Moldovei şi pe litoral şi 30 de grade la Timişoara.

În Bucureşti, 16-18 grade dimineaţa şi o maximă de 28 de grade la amiază. Vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, după amiază.