MENIU

Vreme mohorâtă în aproape toată ţara

Foto: sxc.hu

Norii vor acoperi estul şi sud-estul ţării şi astăzi, când, cel puţin în prima jumătate a zilei, precipitaţiile slabe vin sub formă mixtă în Moldova şi Dobrogea şi sub formă de ploi în Bărăgan.

Sâmbătă noapte, cerul s-a anunţat variabil în jumătatea de vest a ţării, unde spre dimineaţă este posibil să se întindă şi un văl de ceaţă. Pe de altă parte, jumătatea de est a ţării va avea parte de nori denşi şi un vânt moderat, iar precipitaţiile, chiar dacă slabe, se anunţă mixte în Moldova şi estul Transilvaniei. Ploile nocture vor prefera Dobrogea şi Muntenia, cum deja ne-am obişnuit, iar minimele termice pornesc aproape de la pragul gerului: minus 8 în depresiuni, până spre cel mult 2 grade, cu plus, iată, pe litoral.

Nu scăpăm nici astăzi de norii din est şi sud-est. Vântul continuă şi el să sufle hotărât în aceste regiuni. Restul zonelor se vor bucura şi de ceva soare, desigur, după disiparea ceţii aşternute la primele ore ale zile, pe arii restrânse însă.

Temperatura la amiază este destul de plăcută, în pofida norilor şi a precipitaţiilor: de 4-5 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei până spre maximum 13-14 grade Celsius, pe care le vor resimţi locuitorii din sudul Banatului şi Oteniei, unde primăvara pare astăzi ceva mai îndrăzneaţă.

Capitala are astăzi parte de o zi mai caldă decât cea de sâmbătă. Norii se mai risipesc şi şansele de ploaie scad simţitor. Vântul nici el nu se prea agită, aşa că maxima zilei urcă destul de alert spre 10-11 grade Celsius. De altfel, la aspectul bun al vremii pune umărul şi presiunea atmosferică, în uşoară creştere, care se aşteaptă astăzi să atingă o valoare de 755 mm coloană de mercur, apropiată, aşadar de valoarea normală.

VEZI ŞI PROGNOZA METEO

Mai multe articole despre:
vreme temperaturi prognoză meteo