MENIU

Vine canicula. Meteorologii anunţă temperaturi de peste 35 de grade Celsius pentru jumătatea sudică a ţării

Silviu Grigore: De mâine temperaturile vor creşte, ajungând până la 36 de grade Celsius în vestul şi în sud-vestul ţării
Foto: RTV

Ploile s-au oprit în sfârşit marţi, iar meteorologii anunţă vreme predominant frumoasă şi în încălzire. Temperaturile urcă în termometre, ajungând până la 34 de grade Celsius în zonele de câmpie.

Vremea a intrat într-un proces de încălzire, care va fi treptată şi accentuată în următoarele zile. Astfel, cel mai cald este marţi în vestul ţării, unde se ating 33 de grade, cum este cazul la Timişoara şi doar un grad mai puţin la Oradea şi Satu Mare.

Începând de astăzi temperaturile vor creşte, ajungând până la 36 de grade Celsius în vestul şi în sud-vestul ţării.

Joi vom avea cea mai caldă zi din ultima perioadă. Meteorologii se aşteaptă ca maximele să se încadreze între 29 şi 37 de grade Celsius.

Valori peste pragul caniculei, de peste 35 de grade Celsius, vor fi pe arii extinse în zonele de câmpie şi de deal, în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei.

VEZI AICI PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE ZILE

Mai multe articole despre:
ploi canicula meteorologi temperaturi prognoza câmpie