MENIU

Unii angajaţi din Ministerul Justiţiei îşi dublau sau triplau venitul cu ajutorul sporurilor

Foto: wordpress.com

Nu trebuie să ai un salariu uriaş ca să încasezi venituri mari. O demonstrează unii angajaţi Ministerului Justiţiei, care cu ajutorul sporurilor îşi dublau sau chiar triplau salariul din cartea de muncă.

Unii funcţionari câştigau 9.000 lei, deşi avea un salariu de numai 3.000 lei. Reprezentanţii ministerului au explicat vineri cu exemple clare cum este posibil acest lucru.

Ministerul Justiţiei a decis să renunţe la posturile de secretari de stat adjuncţi, director adjuncţi, consilieri şi şefi de serviciu. El consideră că erau în plus şi că în salariile acestora mergeau în total jumătate de milion de euro. 

De exemplu: un director adjunct avea salariul de bază de 6 mii de lei. La acesta se adăugau sporuri în valoare de 2600 de lei. Ministerul Justiţiei îi mai plătea directorului o contribuţie de 2.400 de lei. Astfel, venitul lui creştea la peste 11 mii de lei. Sporurile de care beneficia acesta erau de vechime, de vechime în magistratură şi condiţii deosebite de muncă.

Posturile de directori adjuncţi însă s-au desfiinţat iar cei care le ocupau au trecut pe funcţii executive. Astfel, salariul lor s-a înjumătăţit. În acest post, foştii directori beneficiază de o indemnizaţie de doar 4300 de lei pe lună. Sporurile sunt de doar aproape 900 de lei. Alături de contribuţii, venitul acestuia ajunge la 6.500 de lei. Cum poate însă un angajat să îşi tripleze venitul? Trebuie doar să lucreze în Bucureşti dar să nu aibă domiciliul în Capitală. Ministerul Justiţiei îi plăteşte acestuia o chirie de până la 2.500 de lei.