MENIU

Un reportaj realizat de MApN critică tăierea sporurilor

Foto: glasulmaramuresului.ro
Materialul arată cât de grea este viaţa unui militar din forţele speciale

Protest inedit al militarilor din forţele speciale ale armatei. După ce Ministerul Apărării a anunţat că va tăia din sporurile angajaţilor, pe site-ul instituţiei a fost postat un reportaj realizat de trustul de presă al MApN.

Acesta este un reportaj despre forţele speciale din cadrul Forţelor Navale Române realizat de trustul de presă al Ministerului Apărării, aflat sub conducerea lui Mihai Stănişoară. Filmul de peste 6 minute a fost postat de Armata TV chiar pe site-ul ministerului.

Militarii care fac parte din forţele speciale din cadrul Forţelor Navale Române arată cât de grea este munca lor şi cât de importantă era rotunjirea veniturilor prin aceste sporuri.

Materialul video arată cât de grea este viaţa unui militar

Reprezentanţii MApN spun că filmuleţul a fost înregistrat pe 9 mai, cu câteva zile înainte de suspendarea sporurilor. 

"Nu este vorba despre niciun protest, ci de o îngrijorare a unui militar care a auzit de reducerea sporurilor. E opinia unui militar cu salariul de 12 milioane", a declarat, la Realitatea TV, Tiberiu Frăţilă, şef Direcţia de Relaţii Publice MApN. 

Mai mult, într-un comunicat remis, vineri, MApN precizează că "nu este vorba, în niciun caz, de proteste ci, mai degrabă, de o îngrijorare firească exprimată de un militar în contextul rectificării bugetare şi al discuţiilor privind amânarea la plată a unor sporuri. Armata României este capabilă să îşi continue misiunile, exerciţiile şi tragerile de luptă chiar şi în condiţiile unui buget de austeritate".

În urmă cu o săptămână, Ministerul Apărării Naţionale a decis să suspende, cel puţin temporar, sporul de confidenţialitate şi cel de antenă pe care le primeau militarii, în mod tradiţional, printr-o lege specială.

Mai multe articole despre:
militari MApN armata sporuri Mihai Stănişoară