MENIU

Un pacient al Spitalului Municipal Arad s-a aruncat de la etaj, înainte de a fi dus la operaţie

Foto: www.guraialomitei.com

Un bărbat în vârstă de 64 de ani care urma să fie supus luni unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Municipal din Arad a murit după ce, în cursul nopţii de duminică spre luni, s-a aruncat de la etajul doi al unităţii spitaliceşti.

Pacientul era internat la un salon de la cel de-al doilea etaj al spitalului, la Secţia urologie, şi urma să fie operat luni pentru un adenom de prostată. Din primele cercetări ale poliţiştilor rezultă că bărbatul s-a aruncat de la fereastra unei toalete, aflate la etajul doi al Spitalului Municipal, el fiind găsit mort în curtea unităţii.

"Pacienţii sunt conduşi la toaletă de unul dintre infirmieri sau asistente, pentru că aşa este regula. Pacienţii trebuie supravegheaţi, dar unii cer ca la toaletă să intre singuri. Dacă pacientul s-ar fi aruncat de la o fereastră aflată în salon sau pe coridor ar fi urmat o anchetă internă, dar în acest caz nu se impune", a afirmat Teodora Olaru, director medical la Spitalul Municipal Arad.

Colegii de salon ai bărbatului, precum şi medicii, au spus că acesta nu părea să fie speriat de operaţia la care urma să fie supus în cursul zilei de luni. "Operaţia pentru adenom de prostată nu este una grea, mai ales că este făcută endoscopic. În medie, această operaţie durează cam o oră şi jumătate", a mai precizat directorul medical al Spitalului Municipal Arad.
Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili cauzele şi împrejurările decesului pacientului de 64 de ani.

Mai multe articole despre:
poliţişti sinucidere pacient