MENIU

Un avion al companiei Malev a lovit un stâlp pe Aeroportul Henri Coandă

FOTO: blog.ropedia.ro
Niciunul dintre cei 100 de pasageri nu a fost rănit

Un avion al companiei Malev a lovit un stâlp pe Aeroportul Otopeni. Incidentul a avut loc la ora 16.05.

La bordul avionului se aflau 100 de pasageri care au fost coborâţi, fără ca vreunul dintre ei să fie rănit. Aceştia au plecat spre destinaţie, adică Roma şi Madrid, abia duminică de dimineaţă. Aeronava implicată în acest incident este de tip Boeing 737 şi se deplasa spre Budapesta. Avionul a fost oprit la sol conform procedurilor.

"În timpul manevrei de pushback, respectiv în momentul în care aeronava era scoasă de la poziţia de parcare, aceasta a lovit cu vârful planului drept unul dintre pilonii aflaţi pe platforma rezultând înfundarea locală a vârfului planului. În consecinţă, aeronava nu a putut să îşi continue manevra în vederea decolării, iar pasagerii au fost debarcaţi urmând ca prin grija companiei Malev să fie relocaţi sau transportaţi pe altă aeronavă către destinaţia lor, Budapesta. Aeronava urma să transporte la Budapesta 100 de pasageri, nu s-au înregistrat răniţi şi niciun fel de alte probleme, în afara celor menţionate", a declarat Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Henri Coandă.

Conform lui Iordache, avionul a fost oprit la sol pentru că aşa cer procedurile specifice după ce aeronava suferă o avarie, iar incidentul este investigat de o comisie a Direcţiei Generale de Control şi Investigaţii Accidente în Transporturi din cadrul Ministerului Transporturilor care va şi face publice concluziile.

Mai multe articole despre:
accident Budapesta pasageri Boeing Henri Coandă Malev