MENIU

Traian Băsescu: Contracandidatul meu este Ion Iliescu, nu Mircea Geoană

Foto: bp.blogspot.com

"Eu ştiu foarte bine că bătălia mea nu e cu Geaonă, nici cu Antonescu. Bătălia pe care o voi da este cu Ion Iliescu, care şi-a pus la faţă nişte perdele zâmbitoare sau aparent modernizatoare", a declarat preşedintele Traian Băsescu în turneul electoral de la Craiova.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Craiova, în timpul unei întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale din Dolj, că el nu-l are drept contracandidat pe Mircea Geoană, ci pe Ion Iliescu, pe care îl va învinge la alegeri.

"Nu am negociat interesul naţional nici cu domnul Vântu, nici cu Voiculescu, nici cu domnul Iliescu, nici cu domnul Patriciu, cu nimeni. Cu atât mai puţin cu PSD sau cu Vanghelie. Am văzut la depunerea candidaturii domnului Mircea Geoană, momentul în care domnul Ion Iliescu îi predă ştafeta domnului Mircea Geoană. Ei cred ca noi mai avem nevoie de o Românie guvernată ca pe timpul domnului Ion Iliescu? Asta e schimbarea pe care o propune domnul Mircea Geoană: Mircea Geoană să preia ştafeta de la Ion Iliescu? Când s-au dezvoltat şi Voiculescu şi Patriciu şi Vântu şi toate şi toţi ceilalţi, pe liniştea şi tăcerea domnului Ion Iliescu? Nu cred că România mai are nevoie de un Iliescu în caricatură pentru a fi şef de stat. România are nevoie de un preşedinte puternic, care să poată să împingă reformarea statului înainte, pentru ca statul să fie echitabil în raport cu toţi. Senzaţia mea este că nu sunt în competiţie cu Mircea Geoană, ci cu Ion Iliescu, care este în spatele lui. Va fi prima dată când o să-l bat şi pe Ion Iliescu, nu numai pe Mircea Geoană. La vârsta dumnealui , domnul Ion Iliescu putea să evite o bătaie electorală dacă nu se băga să-i predea ştafeta lui Mircea Geoană. Eu ştiu foarte bine că bătălia mea nu e cu Geaonă, nici cu Antonescu. Bătălia pe care o voi da este cu Ion Iliescu, care şi-a pus la faţă nişte perdele zâmbitoare sau aparent modernizatoare", a spus Băsescu.

Şeful statului a plecat de la întâlnirea cu reprezentanţii administraţiei locale către Filarmonica din Craiova, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii agricultorilor din judeţul Dolj. Programul de sâmbătă al preşedintelui a mai prevăzut întâlniri cu profesorii din învăţământul preuniversitar din municipiul Craiova şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri. Preşedintele Traian Băsescu a luat parte, la invitaţia primarului Antonie Solomon, la inaugurarea Parcului Tineretului. După-amiaza, şeful statului a participat la manifestările prilejuite de cea de-a XIII-a ediţie a Zilelor Municipiului Craiova.

Preşedintele şi-a început vizita la Craiova cu o întârziere de o oră şi jumătate, deoarece nu a putut decola din Capitală din cauza ceţii, fiind nevoit să ajungă cu maşina.