MENIU

Tone de gunoaie, ridicate din curtea unei familii din Piteşti în baza unui mandat judecătoresc

Foto: RTV

Primăria Piteşti a intervenit în baza unui mandat emis de Judecătoria Piteşti, pentru a evacua câteva zeci de tone de gunoi depozitate în curtea şi imobilul unei familii din municipiu.

Familia a primit zeci de reclamaţii din partea vecinilor, care nu mai suportau mirosul gunoaielor strânse de-a lungul anilor. Membriilor acestei familii le-au fost intentate mai multe procese din cauza gunoaielor depozitate.

Proprietarii nu au mai avut cum să împiedice acţiunea autorităţilor, pentru că pe mandat era specificat clar că există drept de acces, chiar dacă este vorba de o proprietate privată, fiind vorba de un atentat la sănătatea publică. Conducerea primăriei, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei, ai ADP, ai Gărzii de Mediu şi ai Direcţiei de Sănătate Publică au încercat şi în urmă cu două luni să debaraseze zona de gunoaie, însă nu au reuşit să intre pe proprietatea privată pentru că nu aveau niciun act legal obţinut în instanţă.

Mai multe articole despre:
Piteşti gunoi