MENIU

Temperaturile au scăzut în Bistriţa-Năsăud până aproape de minus 12 grade

Foto: RTV

Temperaturile au scăzut, în noaptea de duminică spre luni, până la aproape minus 12 grade Celsius în zona de muntea judeţului Bistriţa-Năsăud unde şi stratul dezăpadă măsoară patru centimetri.

Dispecerul de serviciu de al Sistemul de Gospodărire a Apelor  (SGA) a informat, luni, că cel mai frig a fost la punctul de măsurare de la Valea Străjii, situat la baza Pasului Tihuţa, unde mercurul a coborât până la minus 11,2 grade Celsius. De altfel, în zonă, este şi cel mai consistent strat de zăpadă, de patru centimetri, în Pasul Tihuţa.

În ultimele 24 de ore, în judeţ a nins la Budacu de Jos şi Poiana Ilvei, dar cantităţile de precipitaţii au fost neînsemnate cantitativ.