MENIU

Teatrul Masca a organizat Ziua Mediului în Parcul Herăstrău

Foto: flickr.com

Teatrul Masca şi JTI România a organizat pe data de 7 iunie 2009, în Parcul Herăstrău din Bucureşti, un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Mediului.

Adunarea Generala a Organizaţiei Naţiunilor Unite a decis în 1972 ca ziua de 5 iunie să devină Ziua Mondială a Mediului, creată cu scopul de a servi ca principală modalitate de conştientizare publică asupra schimbărilor climatice şi de stimulare politică şi socială.

În fiecare an, Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită în întreaga lume prin manifestări artistice, întreceri sportive, plantări de copaci, campanii de reciclare şi curăţenie şi alte acţiuni în folosul comunităţii.

Având ca temă "Planeta ta are nevoie de tine! Uniţi în combaterea schimbărilor climatice", Ziua Mondială a Mediului este găzduită anul acesta de către Ciudad de Mexico. Ediţia din acest an va pune un accent deosebit pe aşa numitul "Green New Deal" - promovarea investiţiilor in surse de energie regenerabilă, infrastructuri de ecosistem şi procese de producţie eficiente din punct de vedere energetic.

Duminică, 7 iunie 2009, Teatrul Masca şi JTI i-a invitat pe bucureteni la a zecea ediţie a Zilei Mediului, în Parcul Herastrau - intrarea din Piaţa Charles de Gaulle. În cadrul evenimentului, trupa Senzor a susţinut un concert, iar artiştii de la Teatrul Masca au dat o reprezentaţie.

Evenimentul a fost marcat şi de editarea ziarului "Ediţie Specială Ziua Mediului 2009", care conţine informaţii despre tema din acest an a Zilei Mondiale a Mediului - soluţii şi oportunităţi pe care ţările, companiile şi comunităţile le pot folosi pentru a promova utilizarea de resurse energetice regenerabile.