MENIU

Suspecţii în cazul jafului de la Banca Carpatica, din Constanţa, au fost arestaţi preventiv

Foto: adevarul.ro

Cei doi suspecţi în cazul jafului armat comis, la sfârşitul lunii mai, la o sucursală a Băncii Carpatica, din Constanţa, au fost arestaţi preventiv, în noaptea de marţi spre miercuri, de Tribunalul Constanţa.

Nicuşor Manta, de 35 de ani, din Constanţa, şi Radu Lucian Apostol, de 34 de ani, din Năvodari, au primit mandate de arestare pentru 29 de zile.

Cei doi au fost reţinuţi, marţi dimineaţă, în urma unor descinderi la cinci domicilii suspecte din Constanţa şi Năvodari. Potrivit IGPR, la percheziţii au participat 35 de poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române, IPJ Constanţa şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Percheziţiile s-au desfăşurat simultan şi au fost stabilite după ce ofiţerii Direcţiei Generale de Informaţii şi  Protecţie Internă au furnizat informaţii despre implicarea celor doi reţinuţi în jaful armat.

La domiciliile celor doi, Nicuşor Manta, de 35 de ani, din Constanţa şi Radu Lucian Apostol, de 34 de ani, din Năvodari, au fost găsite şi ridicate în vederea cercetărilor trei pistoale cu bile de cauciuc, două bastoane de cauciuc cu şoc electric şi suma de aproximativ 33.000 lei.

În dimineaţa zilei de 29 mai, la ora 8:56, în aproximativ 40 de secunde, doi bărbaţi necunoscuţi, purtând cagule şi mănuşi, au pătruns în sediul Băncii Carpatica, din Constanţa, de unde, sub ameninţarea unui baston de cauciuc şi a unui pistol, au sustras, din biroul casieriei, 69.210 de lei.
Mai multe articole despre:
furt bancă Constanţa jaf Banca carpatica