MENIU

Demisie bombă. Pleacă șeful ANCOM, instituția care controlează piaţa comunicaţiilor din România

Cătălin Marinescu, puternicul preşedinte al ANCOM, instituţia care reglementează piaţa comunicaţiilor din România, va pleca de la conducere, urmând să preia o poziţie la nivelul Comisiei Europene, au declarat pentru ZF surse din piaţă.

Cătălin Marinescu este unul dintre cei mai experimentaţi oficiali români pe această piaţă.

Sub conducerea lui s-a desfăşurat una dintre cele mai mari licitaţii din istoria României, prelugirea licenţelor pe piaţa de telefonie mobilă, unde statul a încasat peste 700 milioane euro.

Pentru putenicii operatori telecom din piaţă, Marinescu a fost o "nucă" extrem de tare.

În timpul mandatului guvernului Ponta, PSD a dorit să îl schimbe cu Alexandru Petrescu, actualul ministrul al IMM-urilor, dar operaţiunea a eşuat după alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României.

Preşedintele ANCOM este nominalizat de premier, dar trebuie să fie aprobat şi de preşedintele României.

Mai multe articole despre:
ANCOM