MENIU

Stoichiţă este al 11-lea antrenor al formaţiei din Ghencea în "era Becali"

Foto: sport365.ro

Mihai Stoichiţă a devenit al 11-lea antrenor al echipei bucureştene din ultimii şase ani şi jumătate de când este patronată oficial de omul de afaceri Gigi Becali, numărul fiind egal cu cel al tehnicienilor care au pregătit Steaua în perioada 1975-2000.

Victor Piţurcă a fost primul tehnician al Stelei lui Becali, însă acesta se afla deja pe banca tehnică de mai mult timp şi avea o relaţie de prietenie cu latifundiarul din Pipera. După numai un an şi jumătate, mai exact în vara anului 2004, acesta şi-a dat demisia în urma unui conflict cu patronul din cauza jucătorului Romeo Pădureţ.

Pentru sezonul 2004-2005 a fost instalatat în funcţie fostul mare internaţional italian Walter Zenga, însă nu a apucat să încheie sezonul, fiind demis după etapa a 27-a, când Steaua era pe primul loc, şi înlocuit cu Dumitru Dumitriu. În ultimele trei runde, roş-albaştrii au obţinut tot atâtea victorii şi au câştigat titlul.

Ucraineanul Oleg Protasov a fost soluţia pentru ediţia 2005-2006, dar după finalul turului a decis să părăsească Steaua pentru o ofertă din ţara sa natală. Din retur la echipă a sosit Cosmin Olăroiu, sub comanda căruia Steaua a mai obţinut un titlu şi a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA.

Acesta a rezistat cu greu şi în următorul sezon, deşi a intenţionat să îşi prezinte demisia în mai multe rânduri, perioadă în care Steaua s-a clasat pe 2 în campionat şi s-a calificat după 9 ani în grupele Ligii Campionilor.

În vară, Olăroiu a decis în cele din urmă să plece de la formaţia din Ghencea, acceptând oferta arabilor de la Al-Hilal. Becali a găsit soluţia şi l-a instalat în funcţie chiar pe Gheorghe Hagi, care nu a rezistat decât primele şapte etape, părăsind clubul după un imens scandal.

Pentru cinci etape, echipa a fost pregatită de secundul Massimo Pedrazzini, după care la cârma echipei a fost adusă o altă glorie, Marius Lăcătuş, care a reuşit să încheie campionatul pe locul secund.

Sezonul 2008-2009 a început tot cu el pe bancă, dar după numai 11 etape şi-a anunţat demisia, iar o săptămână mai târziu a fost numit Dorinel Munteanu în locul său. Recordmenul de selecţii la naţională a rezistat doar până la finalul turului, când Becali l-a demis şi înlocuit cu acelaşi Marius Lăcătuş. Fosta mare glorie nu a apucat însă şi ultima etapă, fiind demis în etapa a 30-a şi înlocuit cu Massimo Pedrazzini.

La începutul acestui sezon competiţional, Gigi Becali anunţa că a găsit cea mai bună soluţie, în persoana unui alt italian, Cristiano Bergodi, dar pe care l-a demis joi noapte, la numai trei luni distanţă, deoarece acesta nu i-a permis accesul în vestiar în pauza meciului cu Şerif. În aceeaşi noapte a fost găsit o soluţie, Mihai Stoichiţă, cel care a mai pregătit formaţia din Ghencea în urmă cu un deceniu, şi care a deveni al 11-lea tehnician al roş-albaştrilor din "era Gigi Becali".

Numărul de antrenori care s-au aflat la conducerea Stelei patronate de Becali este egal cu al perioadei 1975-2000, atunci când echipa a fost pregătită de Emeric Ienei (5 mandate, 1975-1978, 1983-1984, 1984-1986, 1991, 1993-1994, 1998-2000), Gheorghe Constantin (1978-1981), Traian Ionescu (1981), Constantin Cernăianu (1981-1983), Florin Halagian (1984), Anghel Iordănescu (două mandate, 1986-1990, 1992-1993), Costică Ştefănescu (1990), Bujor Hălmăgeanu (1991), Victor Piţurcă (1992), Dumitru Dumitriu (1994-1997) şi Mihai Stoichiţă (1997-1998).

De altfel, până la venirea lui Becali în Ghencea, în toată istoria Stelei au fost doar 21 de antrenori, din această listă fiind excluşi Stoichiţă, Piţurcă, Dumitriu şi Olăroiu, care au lucrat şi în ultimii 6 ani şi jumătate la echipa bucureşteană.
Mai multe articole despre:
Steaua Gigi Becali suporteri Mihai Stoichiţă