MENIU

Steaua - Golanski: "Ne gândim la campionat, dar cel mai important e acum primul meci cu FC Vaslui"

Foto: www.stelisti.ro

Fundaşul Stelei, Pawel Golanski, a declarat, marţi, că jucătorii sunt foarte concentraţi şi muncesc cât pot de bine la antrenamente, pentru că vor să câştige titlul în Liga I, însă pentru a avea succes trebuie să pregătească fiecare joc din campionat cât mai bine.

"Antrenamentele din cantonamente sunt grele, dar sunt necesare. Pentru noi contează primul meci şi nu faptul că suntem obosiţi acum. Vrem să câştigăm cu FC Vaslui, în prima etapă şi avem gândul doar la această partidă acum. Anul trecut am terminat pe locul al doilea şi acum trebuie să câştigăm titlul, dar trebuie să şi luăm meciurile pe rând", a declarat Pawel Golanski, care a adăugat că s-a adaptat bine la Steaua, iar acum a învăţat mult mai bine şi limba română, datorită colegului său de cameră, Ianos Szekely.

Fundaşul roş-albaştrilor a vorbit şi despre concurenţa pe postul său şi a precizat că nu îl deranjează dacă George Ogăraru va fi titular, pentru că cel mai important e să câştige echipa. " George Ogăraru este un jucător foarte bun, de echipă naţională, şi nu este o problemă dacă joacă el titular în locul meu. Important este ca Steaua să câştige cât mai multe meciuri şi să ia titlul. Nu contează că Marius Lăcătuş şi Ogăraru sunt rude, pentru că ambii sunt profesionişti, iar acest lucru nu are nicio legătură cu echipa. În plus, eu pot juca şi pe stânga, şi pe dreapta, aşa că nu îmi fac probleme", a spus polonezul.

Totuşi, Golanski a admis că şi-ar dori să joace meci de meci, pentru că în felul acesta ar reintra în atenţia selecţionerului Poloniei. "Mi-aş dori să joc eu din primul minut, dar asta decide antrenorul. Selecţionerul mi-a spus că voi fi convocat din nou la echipa naţională dacă voi juca titular şi o voi face cât mai bine. Anul trecut am fost accidentat şi nu am prins foarte multe meciuri şi poate de aceea nu am mai fost convocat în ultimul timp".

Steaua se află într-un cantonament în Antalya şi a jucat până acum trei amicale, în care a înregistrat o victorie, cu Hajduk Split (1-0), un rezultat de egalitate, cu Slovan Bratislava (1-1), şi o înfrângere, cu Aalborg (0-1). Următorul meci al roş-albaştrilor va avea loc la data de 12 februarie, de la ora 17:00, împotriva ruşilor de la FK Moscova.
Mai multe articole despre:
Steaua FC Vaslui Antalya Pawel Golanski