MENIU

Steaua este prima învingătoare a Timişoarei

Foto: NewsIn

Bănăţenii au pierdut primul meci în actuala ediţie de campionat, 0-1 cu Steaua, iar învingătorii lor se alătură Rapidului, Vasluiului şi lui CFR Cluj în fruntea clasamentului Ligii I.

Meciul FC Timişoara - Steaua a fost expresia părţii de campionat care s-a jucat până acum în Liga I. Mai mult echilibrat decât spectaculos, încrâncenat şi imprevizibil.

Ambelor formaţii le-a fost teamă una de cealaltă, astfel că nu şi-au asumat riscuri, preferând să nu primească gol, decât să înscrie. Aşa se face că în prima repriză ambele formaţii au şutat doar câte o data pe cadrul porţii, iar golul a venit în urma unei erori individuale, portarul Pantilimon nereuşind să reţină un şut nu prea puternic al lui Dayro Moreno.

Deşi animat pe final, când Surdu a ratat singur cu portarul, iar Bourceanu a ţintit transversala, iar apoi a fost eliminat, partida a fost una dintre acelea care nu rămân multă vreme în memoria privitorilor şi nici nu va scrie istoria acestei ediţii de campionat, dar pe termen scurt contribuie la complicarea situaţiei din fruntea clasamentului.

Rămâne faptul că Steaua i-a administrat Timişoarei prima înfrângere în ediţia de campionat 2009/2010 şi, fapt nemaiîntâlnit, după 12 etape patru formaţii au acelaşi număr de puncte în zona cea mai de sus a ierarhiei, Rapid, CFR Cluj, Steaua şi FC Vaslui fiind departajate doar de golaveraj.

CASETA TEHNICĂ:
FC TIMIŞOARA - STEAUA 0-1 (Surdu 69)

FC Timişoara: Pantilimon - Bonfim, Mera (Parks 57), Nibombe, Scutaru - Curtean (Stancu 63), Bourceanu, Alexa (Magera 79), Art. Karamian - Bucur, Arm. Karamian. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Steaua: Zapata - P. Marin, Baciu, Ghionea, Rada - Ov. Petre (Cr. Tănase 83), Pleşan - Nicoliţă, D. Moreno (Bicfalvi 89), Toja - Surdu. Antrenor: Mihai Stoichiţă.

Cartonaşe galbene: Arm. Karamian 33, Alexa 35 / Ghionea 45+1

Cartonaş roşu: Bourceanu 88 

Vezi aici cum s-a desfăşurat partida FC Timişoara - Steaua 0-1