MENIU

Sorin Oprescu: Îmi voi anunţa candidatura cât de curând, ca să terminăm cu circul

Foto: RTV
Sorin Oprescu: "Printre motivele care mă îndeamnă să cadnidez este unul singur: Disoluţia autorităţii statului care se petrece de ani buni la noi."

Sorin Oprescu a declarat în cadrul emisiunii 3x3, de la Realitatea TV, că o să-şi anunţe cât de curând candidatura la preşedinţie ca să evite toate presupunerile pe care le face presa în ultimele săptămâni pe acest subiect, pentru a nu cădea în neseriozitate dacă mai amână acest moment.

"Voi anunţa candidatura cât de curând, ca sa terminăm cu circul asta, că dă senzaţia de neseriozitate", a declarat Sorin Oprescu la emisiunea 3x3 de la Realitatea TV.

În legătură cu strângerea semnăturilor pentru candiatura la prezidenţiale, Oprescu a spus că a vrut să testeze gradul de suportabilitate a ideii de a candida, făcând acest "sondaj" în mod direct, prin discuţii cu oamenii.

"Printre motivele care mă îndeamnă să candidez este unul singur: disoluţia autorităţii statului care se petrece de ani buni la noi. Greve, discuţii, proteste, nemulţumirile, mai ales ale bugetarilor", a mai spus Oprescu la emisiunea 3x3.