MENIU

Şoferul care a provocat accidentul cu 13 morţi de la Iaşi fusese amendat de şapte ori în acest an

Foto: RTV
Şoferul şi alţi doi pasageri sunt singurii supravieţuitori ai accidentului

Şoferul care a produs tragedia de la Scânteia a fost amendat de şapte ori în ultimul an. Toate sancţiunile au fost pentru încălcarea regulilor de circulaţie. Anchetatorii spun că, joi, el făcea o cursă ilegală.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a început audierile în cazul accidentului de la Scânteia încă de vineri seară, soldat cu 13 morţi şi trei răniţi grav. A fost audiat deja mecanicul trenului care a lovit microbuzul. 

Potrivit primelor rezultate ale anchetei, vinovat pentru acest accident este şoferul microbuzului. 

Şoferul care conducea vineri microbuzul spulberat de tren este cercetat pentru ucidere din culpă şi catastrofă feroviară. Vineri, şoferul făcea o cursă ilegală şi, în plus, nu avea nici contract de muncă.

Fără să observe că semnalele luminoase şi acustice ale barierei erau pornite, şoferul a încercat să traverseze calea ferată în timp ce număra banii adunaţi de la localnici. Trenul circula cu viteză regulamentară de 80 km pe oră.

Şoferul se află internat în stare foarte gravă la spital, iar medicii îi dau şanse minime de supravieţuire pentru că a suferit multiple fracturi şi leziuni interne.

Printre persoanele care vor fi audiate sâmbătă se numără şi administratorii firmei Valcris Trans SRL, care deţine microbuzul.

Potrivit procurorului Covalciuc, toate persoanele decedate au fost identificate, fiind efectuate şi necropsiile. Vârstele decedaţilor sunt curpinse între 8 şi 65 ani, cei mai mulţi dintre aceştia fiind din comuna Scânteia. Două persoane sunt din comuna Tăcuta (judeţul Vaslui), iar alte trei sunt din comuna Grajduri (judeţul Iaşi).

"Au fost efectuate toate necropsiile, iar familiile pot lua trupurile", a mai spus procurorul.

Doi dintre cei răniţi în accident au fost operaţi de medici şi sunt în continuare internaţi la Spitalul de Urgenţe "Sf.Ioan" Iaşi, în stare gravă, în timp ce al treilea rănit este internat la Spitalul de Neurochirurgie, iar starea acestuia este în curs de ameliorare.

Un alt rănit al accidentului, Ilie Meşteru, de 34 ani, din Scânteia, este în comă de gradul II şi ar putea să-şi piardă o mână şi un picior în urma rănilor suferite. Medicii l-au operat pe acesta în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, iar prognosticul vital este rezervat.

Al treilea rănit, Viorel Chelaru, de 37 ani, este internat la Spitalul Neurochirurgie, el având un hematom grav. Medicii afirmă că starea lui este în curs de ameliorare. 

Citeşte şi

13 persoane şi-au pierdut viaţa după coliziunea dintre un tren şi un microbuz

Mai multe articole despre:
accident tren şofer mecanic Scânteia