MENIU

Sindicaliştii de la Nokia au solicitat bonusuri şi tichete cadou de Crăciun conducerii fabricii

Foto: Money.ro

Grigore Pop, preşedintele Cartel Alfa Cluj - la care este afiliat Sindicatul Nokia Metal, a declarat vineri, că a obţinut un bonus de 100 de lei pentru fiecare angajat pentru luna septembrie şi tichete cadou de Crăciun.

"În cursul negocierilor de acum am reuşit să obţinem un bonus şi tichete cadou, ceea ce este o premieră pentru Nokia. Îi felicit că au reuşit să ne înţeleagă şi pe noi, că aceşti oameni care vor să îi formeze trebuie să fie plătiţi faţă de puterea Nokia şi faţă de prestigiul acestei firme. E vorba de un bonus de minim 100 de lei pe angajat în luna septembrie şi tichet-cadou, conform legii, 150 de lei, de Crăciun. Vom vedea după aceea, în funcţie de rezultatele financiare, care va fi soluţia mai departe. Am ajuns la o colaborare relativ bună care sper să ducă la binele membrilor noştri de sindicat din unitate", a declarat Grigore Pop.

Acesta susţine că sindicaliştii din cadrul Sindicatului Nokia Metal, 500 de număr, au fost de acord în perioada ianuarie-iunie să îşi ia două zile pe lună concediu fără plată, pentru a ajuta firma în perioada în care a avut dificultăţi economice.

"Compania Nokia care, în primele luni ale anului a şchiopătat din cauza unor factori externi, respectiv scăzând numărul de comenzi era normal ca în momentul respectiv să ne pliem şi să găsim soluţiile. Ca sindicat am fost chiar de acord chiar cu concediul fără salar, două zile pe lună, ca să putem rezolva problema, în perioada ianuarie-iunie. Astăzi vă pot spune că a urcat numărul comenzilor, avem de lucru", a mai afirmat Pop.

La rândul său, Cristian Copil, preşedintele celuilalt sindicat - Sindicatul Liber Nokia, care are 800 de membri, a fost mai reţinut în declaraţii. "Există discuţii însă nu s-a ajuns la un acord. Am vorbit despre situaţia financiară a firmei şi despre majorarea salarială de 6,5% care trebuie acordată din aprilie, însă nu s-a acordat", a afirmat Copil.
Mai multe articole despre:
sindicalişti Nokia tichete cadou bonusuri solicitare