MENIU

Serghei Gorbunov susţine că este supus abuzurilor în penitenciar

Foto: RTV

Serghei Gorbunov a afirmat, luni, că este supus abuzurilor în penitenciar, afirmaţia fiind făcută în faţa ziariştilor, înainte ca cetăţeanul moldovean să între în sala de judecată, la un nou termen în procesul în care este acuzat că l-a tâlhărit pe patronul unei case de schimb din Deva.

"Veniţi la Aiud, să vedeţi acolo la câte abuzuri sunt supus", a spus Serghei Gorbunov, luni, imediat după ce a fost coborât din duba Penitenciarului Alba.

Cetăţeanul moldovean a fost dus la Judecătoria Deva la unul din ultimele termene ale procesului în care este acuzat de jefuirea patronului unei case de schimb valutar din localitate.

Fapta a fost reclamată de omul de afaceri în urmă cu şase ani. El le-a declarat poliţiştilor că a fost aşteptat în scara unui bloc de doi necunoscuţi, care l-au lovit şi i-au furat o geantă în care ar fi avut aproape 70.000 de lei. În timpul anchetei, omul de afaceri l-a indicat pe Gorbunov ca fiind unul dintre autorii tâlhăriei. Aceasta după ce basarabeanul fusese arestat pentru un alt jaf şi o tentativă de omor, comise la Constanţa.

Procesul în care Gorbunov este judecat pentru că l-ar fi tâlhărit pe Sorin Dumitreasă, proprietarul unei case de schimb valutar din Deva, a fost amânat, luni, instanţa aşteptând refacerea probelor ADN luate de pe o haină găsită la locul jafului.

Rezultatele expertizei bio-criminalistice efectuate la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti vor lămuri dacă bluza îi aparţine lui Gorbunov, un indiciu pentru a-i fi dovedită vinovăţia.

Poliţiştii au reuşit să îl identifice pe Gorbunov pe baza unor probe ADN, potrivit reprezentanţilor IPJ Hunedoara. Abia în iunie 2008, la cinci ani după comiterea tâlhăriei, Serghei Gorbunov a fost trimis în judecată, la Judecătoria Deva. Între timp, fusese eliberat condiţionat pentru trei luni din Penitenciarul de la Craiova, pentru a se opera de glaucom.

Cetăţeanul moldovean Serghei Gorbunov mai este suspectat că ar fi unul dintre autorii dublului asasinat comis la sfârşitul lunii ianuarie la o casă de schimb valutar din Braşov.

Două persoane au fost împuşcate şi o alta rănită, pe 29 ianuarie, în faţa unei case de schimb valutar din Braşov. Serghei Gorbunov, considerat suspect în acest caz, a fost reţinut de poliţişti, pe 31 ianuarie, împreună cu un alt bărbat, Adrian Marius Berceanu, cu care se afla la un supermarket din Braşov. Berceanu a fost lăsat, însă, să plece de anchetatori, deoarece nu au găsit indicii care să dovedească faptul că ar fi luat parte la atac.