Senatorii au decis să publice pe site-ul oficial cheltuielile cu diurnele şi birourile parlamentare
Conducerea Senatului a decis în şedinţa de marţi, ca urmare a solicitării IPP, să fie făcute publice, pe pagina de internet, cheltuielile senatorilor cu privire la indemnizaţii, diurne şi deplasări, precum şi cele referitoare la costurile întreţinerii birourilor parlamentare.
Geoană a explicat, că la propunerea secretarului general al Senatului, Dan Vasiliu, se vor publica, iniţial, "cheltuielile agregate", urmând să se decidă "pe măsura derulării, care sunt eventualii paşi următori pentru acest tip de subiect".
Camera Deputaţilor a răspuns de asemenea la cererea IPP, miercuri, şi a hotărât să publice cheltuieile făcute pentru fiecare deputat cu indemnizaţiile, diurna, cazarea, transport, achiziţii şi întreţinerea birourilor parlamentare.
Institutul pentru Politici Publice a cerut celor doi preşedinţi ai Camerelor, pe 16 aprilie, publicarea din oficiu a informaţiilor detaliate referitoare la cheltuielile publice cu parlamentarii. IPP şi-a exprimat în mai multe rânduri nemulţumirea faţă de modul în care conducerea Parlamentului a tratat solicitările Institutului referitoare la aceste cheltuieli. "De cinci ani IPP este nevoit să acţioneze în instanţă Camera şi Senatul pentru acces la informaţii despre cheltuielile cu parlamentarii. Când instanţa a dat dreptate IPP, Senatul şi Camera au cerut bani Institutului pentru copii după documentele contabile pe care le-ar fi putut trimite electronic. Multe copii au fost ilizibile sau intenţionat incomplete pentru a demobiliza asemenea idei ale membrilor Institutlui", se arată în textul solicitării IPP.