MENIU

Şapte noi cazuri de gripă nouă în România, numărul total ajungând la 216 bolnavi

Foto: romaninuk.net

Numărul pacienţilor diagnosticaţi cu noua gripă în România a ajuns la 216, de vineri până sâmbătă fiind confirmate şapte noi cazuri, potrivit ultimei centralizări a Centrului European de Prevenire a Bolilor (ECDC).

Cele mai multe cazuri noi de gripă nouă au fost confirmate în Islanda, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 199 de infectări cu virusul A/H1N1, iar numărul total ajungând la 475 de pacienţi. Majoritatea ţărilor europene nu a raportat noi cazuri de infectări în ultimele 24 de ore.

De la apariţia virusului, în Europa au fost depistate 32.636 de cazuri şi au murit de gripă porcină 43 de persoane, potrivit ultimelor date centralizate de ECDC.

Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din România a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA.

Specialiştii estimează că, la toamnă, odată cu răcirea vremii, incidenţa bolii va creşte semnificativ.

Noul virus a fost semnalat, pentru prima dată, la sfârşitul lunii martie, în Mexic, iar OMS a decretat pandemie pe 11 iunie. Boala s-a extins "cu o viteză fără precedent", potrivit organizaţiei, care a subliniat că "în cursul pandemiilor precedente a fost nevoie de peste şase luni ca virusurile gripale să se propage aşa cum a făcut virusul A/H1N1 în mai puţin de şase săptămâni.
Mai multe articole despre:
România gripă nouă