MENIU

S-au scurs 68 de ani de la atacarea bazei americane de la Pearl Harbour

USS Arizona explodând

Momentul a fost decisiv pentru omenire, după atacul de la Pearl Harbour America decide să intre în cel de-al Doilea Război Mondial, care a redesenat harta geo-politică a lumii.

Au trecut 68 de ani de la atacul sângeros de la Pearl Harbour. Puţinii supravieţuitori, acum în vârstă, păstrează vie amintirea acelei zile dureroase. Veteranii de război se strâng în fiecare an pentru a comemora pierderea miilor de vieţi rezultate în urma atacului de pe 7 decembrie 1941.

Bombardarea bazei navele americane din Oceanul Pacific de către avioanele japoneze, rămasă în istoire sub numele Operaţiunea Z, a dus la pierderea a peste 2.600 de vieţi. Alţi 1.500 de oameni, militari şi civili, au fost grav răniţi.

\"Ziua aceea a dus la pierderea a foarte multe vieţi. Am pierdut mulţi oameni şi multe nave de război. Nu trebuie să o uităm niciodată!\", a declarat Marion Kesler, supravieţuitor.

Momentul a fost decisiv pentru omenire. Deşi se afla departe de o Europă însângerată de armata nazistă, după atacul de la Pearl Harbour America decide să între în cel de-al Doilea Război Mondial, care a redesenat harta geo-politică a lumii.