MENIU

România joacă un rol important în regiunea Mării Negre, spune trimisul special al lui Obama

Foto: NewsIn.

Prin susţinerea acordată Nabucco şi potenţialul pentru exploatarea de noi resurse energetice, România joacă deja un rol foarte important în regiunea Mării Negre a declarat într-un interviu pentru NewsIn ambasadorul Richard Morningstar, trimisul special pe energie al preşedintelui Obama.

Trimisul special în probleme energetice cu rang de ambasador, Richard Morningstar, este invitatul de onoare al Forumului Energetic şi Economic al Atlantic Council ce se desfăşoară în perioada 30 septembrie-2 octombrie la Bucureşti. Într-un interviu acordat NewsIn, diplomatul american explică politica administraţiei Obama faţă de Rusia şi ţările din Caucaz, subliniind nevoia ca statele central şi est-europene, precum şi cele riverane Mării Negre să sprijine la unison realizarea de rute alternative precum Nabucco.

Un veteran în politica energetică a SUA, el a ocupat aceeaşi poziţie şi în administraţia Clinton, între 1995-1999, fiind unul dintre "părinţii" conductei petroliere Baku-Tbilisi-Ceyhan care a permis Europei accesul direct prin Turcia la rezervele de petrol din Azerbaidjan. Realist şi pragmatic, diplomatul american a recunoscut că "Rusia va rămâne un jucător major în următorii ani" şi că doar construcţia de noi conducte nu va reduce semnificativ dependenţa Europei de gazul rusesc.

Aşa-numitul Coridor Sudic, din care face parte Nabucco, este "doar o piesă într-un puzzle". Însă ca dependenţa să scadă, este nevoie şi de alte măsuri, eficientizarea consumului de energie, interconectarea statelor membre UE, realizarea de terminale de gaz natural lichefiat (LNG), spune Morningstar.

În ceea ce priveşte relaţia cu Rusia, diplomatul american a explicat că în viziunea Washingtonului, a sprijini diversificarea energetică nu este o politică împotriva Moscovei şi că administraţia Obama doreşte o cooperare cât mai amplă în domeniul energetic. Spre deosebire de administraţia Bush, Morningstar spune că  SUA "nu consideră South Stream ca fiind în detrimentul Nabucco" şi că proiectul dezvoltat de Gazprom împreună cu Eni s-ar putea materializa, deşi există probleme serioase legate de costuri şi de provenienţa gazului.

"România cu siguranţă va juca şi joacă deja un rol foarte important în regiune. România este un susţinător puternic a Coridorului Sudic, iar prin faptul că este o ţară riverană la Marea Neagră e posibil să aibă multe resurse ce pot fi dezvoltate. Cred că e foarte important ca toate ţările de la Marea Neagră şi din centrul şi estul Europei să fie unite în sprijinul rutelor alternative de energie şi în dezvoltarea de resurse energetice", a declarat ambasadorul pentru NewsIn.