Revista presei internaţionale, vineri, 23 ianuarie
Pfizer plănuieşte achiziţia rivalului Wyeth, fondurile speculative fac milioane pariind împotriva Barclays, Siemens renunţă la parteneriatul cu Areva, iar Banca Rusiei stabileşte un minim pentru rublă. Acestea sunt doar câteva din titlurile presei internaţionale.
Producătorul de medicamente Pfizer se află în discuţii pentru achiziţia rivalului Wyeth, scrie Wall Street Journal. Valoarea tranzacţiei este estimată la peste 60 de miliarde de dolari. O asociere a celor doi giganţi americani în domeniul farmaceutic ar redesena harta industriei globale care suferă de probleme în dezvoltarea de produse şi are de suportat costuri fixe foarte mari.