MENIU

Recompensă cerută pentru cei trei angajaţi ai Medici fără Frontiere răpiţi în Darfur

Foto: daylife.com

Trei asistenţi umanitari occidentali, un francez, o canadiancă şi un italian, au fost răpiţi în Darfur, regiune din vestul Sudanului afectată de un război civil, de persoane înarmate necunoscute, care au cerut joi o răscumpărare în schimbul eliberării lor.

Răpitorii "vor o recompensă în schimbul eliberării" celor trei membri ai filialei belgiene a Medecins sans Frontieres (MSF), a declarat guvernatorul din Darfurul de Nord, Osman Mohammed Yusuf Kibir. El a precizat că a primit numărul de telefon al răpitorilor prin intermediul a doi angajaţi sudanezi ai MSF-Belgia, răpiţi miercuri seara împreună cu occidentalii, dar eliberaţi repede.

Kibir a subliniat că guvernul este în curs de negociere cu răpitorii - opt potrivit lui - care nu au fost identificaţi. Răpirea intervine în condiţiile în care ONU s-a declarat "îngrijorată" miercuri de siguranţa personalului umanitar de pe teren, după mai multe "incidente de intimidare şi hărţuire".

Khartoumul a hotărât săptămâna trecută să expulzeze 13 ONG-uri, în replică la decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emite un mandat de arestare pe numele preşedintelui sudanez Omar al-Bashir, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Darfur.

Mai multe articole despre:
răpiţi Sudan Darfur