MENIU

Realitatea TV a iniţiat "Viitor pentru trecut, o campanie de recuperare a istoriei şi a culturii pentru generaţiile viitoare

Foto: realitatea.net

Realitatea TV a organizat vineri, 13 februarie, la Bistriţa, un teledon destinat strângerii de fonduri pentru reconstrucţia Bisericii Evanghelice din oraş, distrusă de un incendiu în vara anului trecut. În aceeaşi zi a început emisia şi staţia locală Realitatea TV Bistriţa, cea de-a opta din reţeaua naţională a televiziunii de ştiri.

Teledonul "Viitor pentru trecut" a fost o iniţiativă civică prin care s-a dorit strângerea banilor necesari reconstrucţiei lăcaşului de cult bistriţean. Teledonul a avut loc vineri seară şi a fost difuzat de televiziunea de ştiri începând cu ora 21.20. Gazda evenimentului, realizatorul TV Mihai Tatulici, a avut ca invitaţi personalităţi marcante originare din Bistriţa, cetăţeni de onoare ai oraşului, reprezentanţi ai autorităţilor locale, lideri politici şi oameni de afaceri.

Timp de o lună de zile vor rămâne deschise următoarele linii de telefon pentru donaţii: 0 900 900 311 - pentru 1 Euro; 0 900 900 313 - pentru 3 Euro; 0900 900 315 - pentru 5 Euro, precum şi conturile RO72BTRL00601205D8665202 - RON şi RO26BTRL00604205D8665201 - Euro, deschise la Banca Transilvania Bistriţa şi administrate de Asociaţia Bistriţa Medievală.

"Orga Bisericii Evanghelice, construită în 1569, va putea în curând să-şi facă din nou auzite acordurile şi datorită sprijinului dumneavoastră. Merită să readucem la viaţă un nestemat construit de saşi pentru comunitatea din Bistriţa", a îndemnat Mihai Tatulici.

Lăcaşul de cult a fost construit iniţial în secolul al XIV-lea şi renovat succesiv, până în secolul al XVI-lea. A luat foc în ziua de 11 iunie a anului 2008, iar reparaţiile costă 4,7 milioane euro. După reconstrucţie, cel mai înalt turn de piatră din Transilvania (74 de metri), al acestei biserici, va adăposti noile clopote precum şi o belvedere turistică, iar lăcaşul de cult va fi amenajat şi ca muzeu şi ca spaţiu cultural comunitar.

O dată cu startul campaniei "Viitor pentru trecut", Realitatea TV a început şi emisia staţiei locale din Bistriţa. O echipă formată din peste 20 de jurnalişti şi tehnicieni vor aduce în fiecare zi bistriţenilor cele mai proaspete informaţii din judeţ.

Realitatea TV Bistriţa va emite de luni până vineri jurnale de ştiri la orele 18.15 şi 21.15 şi un talk-show, de la 18.30. Nu vor lipsi transmisiunile în direct, ediţiile speciale şi intervenţiile în direct în jurnalele naţionale.

Managerul staţiei este economistul Andrada Bălan, iar şeful echipei editoriale este Cristiana Sabău, unul dintre cei mai experimentaţi corespondenţi locali ai televiziunii de ştiri. Staţia locală de la Bistriţa este ce de-a opta din reţeaua naţională Realitatea TV.