MENIU

Real Madrid ia tot! Karim Benzema se alătură lui Kaka şi Ronaldo pe Bernabeu

Foto: www.karimbenzema.eu

După ce au dat lovitura pe piaţa transferurilor achiziţionându-i pe Cristiano Ronaldo şi Kaka, cei de la Real Madrid au reuşit, astăzi, o nouă mutare "bombă". Karim Benzema, de la Olympique Lyon, a devenit jucătorul vicecampioanei Spaniei, pentru suma de 35 de milioane de euro.

Potrivit cotidianului AS, dorinţa jucătorului de a evolua pentru Real Madrid, precum şi bunele relaţii dintre preşedinţii Florentino Perez şi Jeam Michel Aulas au fost decisive în perfectarea transferului jucătorului dorit şi de Manchester United.

Totuşi, oficialii francezi au negat că s-ar fi ajuns la un acord privind transferul lui Benzema la Real Madrid. "Am primit o ofertă pentru Karim Benzema de la Real Madrid, sensibil mai mare de 35 de milioane, dar încă nu am ajuns la un acord", a declarat directorul de comunicare al celor de la Olympique, Olivier Blanc.

Odată cu numirea lui Florentino Perez în funcţia de preşedinte al clubului, Real Madrid a intrat într-o nouă eră galactică, după cea din perioada 2000-2006, când, tot sub conducerea sa, madrilenii cumpărau tot ce era mai bun pe piaţă. Astfel, au ajuns să joace sub aceleaşi culori jucători magnifici ca Luis Figo, Ronaldo, Zidane sau Beckham.

În această vară, Real a cumpărat deja doi dintre cei mai buni şi râvniţi jucători ai momentului: Cristiano Ronaldo, de la Manchester United, şi Kaka, de la AC Milan.

Cristiano Ronaldo a devenit cel mai scump jucător din istorie, după ce  Real Madrid a plătit pentru el 94 de milioane de euro, iar pentru Kaka suma oferită de spanioli a fost de 65 de milioane. De asemenea, Real l-a achiziţionat şi pe Raul Albiol, de la Valencia, pentru 15 milioane.

Mai multe articole despre:
Real Madrid Olympique Lyon transfer Karim Benzema