MENIU

Ratarea calificării la Mondialul din 2010 costă echipa naţională 6 milioane de euro

Foto: NewsIn

Când pui lângă criza economică şi lipsa de rezultate şi multe scandaluri, consecinţa este gravă. Prin această situaţia trece Federaţia Română de Fotbal, care a primit o lovitură serioasă în buget.

2009 a fost anul în care Mircea Sandu a simţit cu adevărat că are bani la FRF astfel încât echipei naţionale să nu-i lipsească nimic. I-au lipsit însă rezultatele şi cele 11 milioane de euro, datorate în mare parte calificării la Euro, nu au mai contat.

2010 va fi un an cu buget de criză, iar explicaţiile sunt simple. Tricolorii au ratat Mondialul african, ceea ce înseamnă, conform directorului general al FRF Ionuţ Lupescu, o gaură de 6 milioane de euro.

Cum telespectatorii s-au obişnuit să vadă numai meciuri fără miză, fie că vorbim despre partide de calificare sau amicale, şi drepturile TV şi-au pus amprenta pe bugetul FRF din 2010.

Oficialii se vor baza pe o sumă cu un milion de euro mai mică numai din cauza drepturilor de televizare. Naţionala a ratat toate obiectivele, iar sponsorul principal vrea să se retragă, ceea ce va costa FRF încă 600.000 de euro.

2010 va fi astfel un an cu mai puţine milioane de euro la Federaţie, iar vestea pică foarte prost pentru Mircea Sandu, care ştie că în aprilie vor fi alegeri pentru viitorul preşedinte al FRF.

Mai multe articole despre:
buget naţionala FRF criză