Rapperul american Wiz Khalifa, condamnat definitiv la închisoare după ce a fumat substanțe interzise pe scena unui festival de la Constanța
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv la 9 luni de închisoare cu executare pentru deținere și consum de droguri de risc, după un incident petrecut pe scena festivalului „Beach, Please!” din Costinești. Curtea de Apel Constanța a admis apelul DIICOT și a înăsprit pedeapsa stabilită inițial de Tribunalul Constanța.
e după ce instanța a admis apelul formulat de DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța și a desființat, în parte, hotărârea pronunțată anterior de Tribunalul Constanța, care dispusese doar o amendă penală de 3.000 de lei.
Soluția definitivă a instanței
Conform minutei instanței, Curtea de Apel a decis condamnarea artistului la 9 luni de închisoare cu executare, în baza Legii nr. 143/2000, pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, anunță SeePress.
Hotărârea este definitivă, potrivit legislației române în vigoare.
Incidentul care i-a adus condamnarea s-a produs pe scena Festivalulu "Beach Please", care a avut loc în 2024, la Costinești.