MENIU

Rapid: Copos spune că a decis să-şi retragă finanţarea din cauza amatorismului existent la club

Foto: NewsIn

Patronul grupării Rapid, George Copos, a declarat, miercuri, că îşi va retrage definitiv sprijinul financiar acordat echipei, principalul motiv fiind lipsa de profesionalism a celor care conduc clubul.

"Faptul că am acceptat asemenea manifestări de amatorism, că am închis ochii zicând că o să trecem şi peste asta, m-a determinat să iau decizia fermă şi definitivă de a mă retrage. Cred că Rapidul are nevoie de un nou investitor, care să vină cu o altă abordare a managementului clubului din Giuleşti. Eu vreau doar să pun rânduiala în treburile Rapidului, atât cât se mai poate, şi să predau ştafeta celui care se încumetă să-mi urmeze", a spus George Copos pe blogul său.

Cu toate acestea, finanţatorul alb-vişiniilor îşi asumă la rândul său o parte din vina situaţiei actuale de la club: "Pe de altă parte, îmi întăresc convingerea că fotbalul, privit ca business, nu seamănă cu nicio altă afacere, ci se conduce după reguli proprii. Dacă aş fi putut acorda mai multă atenţie acestui principiu la timpul potrivit, sunt sigur că "businessul" Rapid ar fi fost cel puţin la nivelul celorlalte business-uri ale holdingului Ana".

Copos a explicat şi ceea ce l-a deranjat în activitatea celor responsabili cu activităţile de adminsitrare a clubului: "Avem oameni - atât în teren, cât şi în afara acestuia - care dovedesc un amatorism ce ne aduce prejudicii. Iată rezultatele lipsei de profesionalism: achiziţii nu tocmai inspirate, dar pe bani mulţi, în timp ce jucătorii rapidişti au fost cedaţi în condiţii dezavantajoase, schema clubului încărcată în mod inutil (...), contracte generoase, deşi nejustificate în toate cazurile, soluţii financiare neinspirate. Toate astea au lăsat în bugetul clubului o gaură de peste 20 milioane de euro".

Patronul grupării de sub podul Grant a continuat tirul acuzaţiilor la adresa conducerii clubului. "Necunoaşterea căilor de valorificare şi de apărare a propriilor interese. Cel mai recent exemplu: "surpriza" contractului lui Săpunaru, împrumutat la FC Porto şi de pe urma căruia aşteptam să ne intre în conturi 3,5 milioane de euro, dar care nu vor intra decât anul viitor", a spus Copos, care a tras la final concluzia că el este "cel mai păgubit om de fotbal din Liga I".

George Copos a preluat Rapidul în 1993, iar după venirea sa la echipă, gruparea din Giuleşti a cucerit titlul în ediţia 1998-1999, după 32 de ani de la ultima performanţă. Cu Copos patron, Rapid a mai câştigat un campionat în sezonul 2002-2003, Cupa României de trei ori şi Supercupa României de 4 ori, echipa aflându-se în permanenţă în lupta pentru locurile fruntaşe. Cea mai mare performanţă a Rapidului în cupele europene s-a realizat cu Răzvan Lucescu pe banca tehnică, atunci când giuleştenii au ajuns în sferturile de finală ale Cupei UEFA, ediţia 2005-2006. Averea lui George Copos este estimată la apr
Mai multe articole despre:
retragere Rapid George Copos