MENIU

Radu Berceanu a inaugurat pista de pe Aerodromul Strejnic

Foto: Realitatea TV

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a inaugurat la Strejnic primul aerodrom cu pistă din România. După ce a analizat pista de jos, Radu Berceanu a făcut şi o plimbare cu un avion uşor. Aşa a descoperit că în imediata apropiere a Aerodromului Strejnic, un teren de fotbal le dă bătăi de cap piloţilor.

Pista de pe Aerodromul Strejnic este prevăzută de vineri cu un sistem de balizaj care le permite cursanţilor să se antreneze şi noaptea.

"Se verifică pentru prima dată o instalaţie de zbor noaptea. Până acum aceste  pregătiri se făceau pe Băneasa şi era şi foarte scump şi foarte complicat. Elevii piloţi făceau prima parte pe pista înierbată, după aceea trebuiau să meargă să zboare la Craiova, în altă câteva locuri, unde sunt aeroporturi cu beton sau de asfalt", a precizat ministrul Transporturilor.

Proiectul pentru construirea pistei a fost demarat în 2006.

După o plimbare cu avionul, ministrul Transporturilor a găsit şi nereguli în apropierea pistei. Un teren de fotbal cu nocturnă îi încurcă pe piloţi.

"Nu are aprobare. Aicea ar fi trebuit să aibă aprobare şi în sfârşit o să trebuiască să discutăm cu Elsa vedem cum se poate rezolva această problemă, dar în rest totul e în regulă", a declarat Radu Berceanu.

Eugen Ciocan este unul dintre instructorii care a antrenat peste 750 de piloţi în cei 40 de ani de carieră pe Aerodromul Strejnic.

"Acest aeroport poate fi abordat altfel acum în condiţii de zi şi noapte cu vizibilitate mult mai redusă şi condiţiile oferite de pistă sunt net superioare celor de dinainte", a afirmat Eugen Ciocan.

Pista are 750 de metri şi o singură cale de rulaj, de 120 de metri.