MENIU

R. Turcan: PD-L ar putea rupe Coaliţia cu PSD dacă Mircea Geoană va continua să atace Guvernul

Foto: oradesibiu.ro

"PD-L va revizui modul în care funcţionează Coaliţia în cazul în care liderul PSD va continua să atace Guvernul şi pe preşedintele Traian Băsescu", a declarat, vineri, Raluca Turcan, vicepreşedintele PD-L. Mai mult, aceasta l-a acuzat pe Mircea Geoană că îşi sabotează proprii miniştri.

"Mircea Geoană îşi sabotează colegii de partid, pentru că este dificil pentru un ministru PSD din Guvern să fie preocupat de proiecte când îşi vede preşedintele că se află în contradicţie cu programul Guvernului", a spus deputatul Raluca Turcan.

Aceasta îl mai acuză pe Geoană şi de faptul că blochează, la Senat, dosarele unor oameni din PSD. "Sunt încă dosare ale unor membri PSD sau apropiaţi ai partidului care sunt blocate la Senat, acolo unde domnul Geoană este preşedinte. Miky Şpagă este în continuare un protejat al lui Geoană, la fel ca şi Adrian Năstase, ale căror dosare penale sunt blocate. În aceste condiţii, PD-L va revizui modul de funcţionare a Coaliţiei. Nu se poate ca, de vineri până duminică, să dai în Guvern şi să lucrezi împotriva lui, iar luni să vii la Coaliţie ca şi când nu s-a întâmplat nimic. Asta dă dovadă de inconsecvenţă şi imaturitate", a afirmat deputatul de Sibiu. 

Raluca Turcan a adăugat că, în cazul în care PSD nu va ţine cont de aceste opinii, atunci este posibil ca PD-L să rupă alianţa cu partidul condus de Mircea Geoană.

Mai multe articole despre:
Mircea Geoană PSD coaliţie Raluca Turcan PD-L