MENIU

PSD propune un consiliu de relansare economică care să decidă asupra tuturor măsurilor Guvernului

FOTO: NewsIn
Geoană: PSD va susţine măsurile sociale şi în negocierile cu FMI

PSD propune constituirea unui consiliu pentru relansare economică, format din preşedinţii Parlamentului, premier, guvernatorul BNR şi alţi specialişti, care ar urma să urmărească şi decide asupra tuturor măsurilor propuse de Guvern.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat miercuri la finalul unei reuniuni a Comitetului Executiv Naţional, că opinia partidului pe care îl conduce e că măsurile anticriză nu cad exclusiv în sarcina Guvernului, ci şi a coaliţiei şi Parlamentului.

"E sarcina Parlamentului României, a Guvernului mandatat de acesta şi a instituţiilor specializate ale statului de a elabora şi pune în aplicare un program real de evitare a crizei şi de relansare economică, care să obţină acordul acestor factori de decizie din economia şi statul românesc. Propunerea partidului nostru e consituirea unui consiliu pentru relansarea economică, format din preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, primul-ministru şi guvernatorul BNR, prin cooptarea celor mai reprezentativi specialişti în probleme economice şi sociale care să coordoneze elaborarea şi aplicarea unui program anticriză", a anunţat preşedintele social-democrat.

Potrivit declaraţiei Comitetului Executiv, acest comitet va urmări şi decide asupra tuturor măsurilor şi acţiunilor guvernamentale şi va supraveghea toate proiectele legislative ale Guvernului, inclusiv ordonanţele de urgenţă. Mai mult, potrivit propunerii PSD, acest comitet va purta discuţii şi cu toţi actorii economici importanţi şi va organiza dezbateri cu investitorii, cu managementul bancar, patronatele, sindicatele şi cu mass-media.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a susţinut că răspunsul Guvernului la problemele economice este încă nesatisfăcător şi depăşit şi a propus ca măsură prioritară majorarea deficitului bugetar.

"Răspunsul actual al Guvernului la problema economică şi socială pe care o traversăm este încă insuficient de coerent şi este depăşit de evoluţia şi evenimentelor. Considerăm că se impune o rectificare importantă  a bugetului de stat. Este absolut clar pentru noi că un deficit de doi la sută este în acest moment o reţetă clară pentru intrarea într-o recesiune profundă. Considerăm că este obligaţia Guvernului, într-un dialog cu Parlamentul şi în cadrul Coaliţiei să venim cu un răspuns cu privire la adaptarea bugetului de stat la noile realităţi", a spus preşedintele Senatului.

Geoană: Se impune o rectificare "importantă" a bugetului de stat

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, după şedinţa CExN al PSD, că partidul e îngrijorat că răspunsul actual al Guvernului la perioada economică pe care o traversează România este incoerent şi a spus că este nevoie de o rectificare bugetară, prin care să se modifice valoarea deficitului.

"Un deficit de 2% este o reţetă clară pentru intrarea în recesiune", a spus Geoană pentru a motiva necesitatea unei rectificări bugetare "importante" .

Liderul PSD a explicat faptul că România trebuie să facă faţă unei triple crize: una financiară, una structurală a economiei şi una bugetară, generată şi de proasta cheltuire a banilor publici.

"Ieşirea din criză nu este doar o sarcină a Guvernului", a spus Geoană, precizând că acest lucru se poate face doar prin colaborarea cu BNR, cu CE şi cu alte instituţii financiare.

Geoană a spus că propunerea PSD este de constitutire a unui Consiliu pentru relansare economică, din care să facă parte preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, reprezentanţi ai BNR şi alţi factori de decizie.

Mai multe articole despre:
Mircea Geoană PSD deficit buget de stat recesiune