MENIU

Producţia Ford la Craiova va începe din septembrie cu 90 de maşini pe zi

Foto: cars.com

Ford România va începe în luna septembrie producţia modelului Transit Connect la uzina de la Craiova, cu o cadenţă de 60-90 de unităţi pe zi, testele finale ale liniilor de producţie fiind programate pentru jumătatea lunii august, au declarat pentru Business Standard surse din cadrul Ford România.

La uzina de la Craiova lucrează în prezent 3.700 de angajaţi, până la sfârşitul acestui an nefiind luate în calcul eventuale angajări. “În luna septembrie va începe producţia; aşa este programat. Fazele preliminare de testare vor începe în jurul datei de 15 august. Pentru început, se va lucra într-un singur schimb, iar producţia va fi cuprinsă între 60 şi 90 de unităţi pe zi, urmând ca, ulterior, în funcţie de cererea de pe piaţă, să fie crescută producţia şi, eventual, să mai fie introduse schimburi suplimentare”, au arătat sursele citate.

Toţi angajaţii Ford România participă, în prezent, la cursuri prin care aceştia sunt familiarizaţi cu noul model. Practic, muncitorii monteză şi demontează maşinile şi participă la cursuri teoretice despre acestea, potrivit oficialilor Ford România. Compania va desfiinţa centrele regionale de distribuţie din ţară şi disponibilizează 91 de angajaţi, care vor avea însă şansa de a opta pentru continuarea activităţii în cadrul uzinei de la Craiova. Citeşte mai mult în Business Standard

Mai multe articole despre:
Ford Ford România Ford Craiova