MENIU

Procurorul-şef care ancheta dosarul permiselor din Covasna a fost arestat

Închisoare

Procurorul-şef al Secţiei Penale din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, Kiss Alexandru, a fost arestat preventiv, sâmbătă seara, pentru 30 de zile, de către magistraţii Curţii de Apel Braşov.

Kiss Alexandru fusese reţinut vineri la 01.00 dimineaţa, cu ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, şi fusese prezentat Curţii de Apel sâmbătă seara. În urma audierilor, magistraţii au decis arestarea lui preventivă pentru 30 de zile, cu drept de recurs.

Procurorul şef a fost reţinut de anchetatorii DNA Braşov în urma unui flagrant de mită, după ce a primit de la unul dintre inculpaţii cercetaţi în dosarul permiselor din Covasna o sumă de bani pentru a interveni asupra unor probe.

Potrivit unor surse, cercetatul care a dat mita a vrut să-şi ia înapoi săbiile găsite cu ocazia percheziţiilor făcute de anchetatori în acest caz. Pentru acest lucru el a oferit iniţial 2.000 de lei, după care i s-ar mai fi solicitat încă pe atât.

Procurorul Kiss Alexandru ancheta dosarul permiselor din judeţul Covasna, caz început în luna martie a acestui an.

La începutul lunii decembrie, în acest caz au fost trimise spre judecată şase persoane implicate – printre care şi cel care a dat mita, Szekely Karoly - într-un nou dosar, în care se vorbeşte despre falsificări, trafic de influenţă, abuz în serviciu şi 22 de autoturisme înmatriculate fraudulos.

Este vorba despre persoane din lotul celor cercetate pentru comiterea mai multor infracţiuni în dosarul permiselor, cum ar fi fals intelectual, de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu şi aderare la un grup infracţional.

Mai multe articole despre:
mită judecată anchetă arestare permis auto procuror