MENIU

Procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale pentru fiul fostului ministru Paul Păcuraru

Foto: NewsIn

Procurorii DNA au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de fiul fostului ministru al Muncii, în dosarul în Paul Păcuraru este acuzat că ar fi intervenit în favoarea fiului său, pentru încheierea unor contracte.

Procurorii au dispus "neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de complicitate la luarea de mită faţă de numitul Păcuraru Mihnea Corneliu întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii subiective", se arată în rechizitoriul DNA prin care a fost trimis în judecată Paul Păcuraru.

În rechizitoriul DNA se afirmă că Mihnea Păcuraru, fiul fostului ministru, în calitate de director general la societatea Intratest SRL, a participat la licitaţiile organizate de Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi Complexul Energetic Turceni. Potrivit procurorilor, Intratest SRL, cu prilejul organizării acestor licitaţii a fost favorizată de conducerile acestor societăţi în vederea câştigării contractelor de achiziţii publice.

"Învinuitul Păcuraru Nicolae Paul Anton a acceptat promisiunea de a primi foloasele pentru fiul său Păcuraru Mihnea. Din materialul probator administrat în cauză rezultă că Păcuraru Mihnea  Corneliu nu a cunoscut scopul în legătură cu care tatăl său a acceptat aceste foloase, respectiv învinuitul Morega Dan Ilie a făcut promisiunea", se mai arată în rechizitoriu.

Procesul lui Paul Păcuraru şi al liderului PNL Gorj, Ilie Morega, va începe pe 17 februarie 2009, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cei doi urmând să fie judecaţi pentru contractele de protecţie a muncii oferite în urma unor licitaţii trucate fiului fostului ministru.
Mai multe articole despre:
DNA urmărire penală Paul Păcuraru ilie morega