MENIU

Procesul militarilor georgieni care au participat la revolta din mai a început la Tbilisi

Foto: www.toptenz.net

Procesul celor 41 de persoane implicare în revolta din mai de la o bază a armatei georgiene a început vineri la Tbilisi, a anunţat un purtător de cuvânt.

Audierile preliminare au început în faţa tribunalului municipal, prezidat de Jemal Kopaliani, a spus purtătorul de cuvânt Tamar Andriadzé.

Acuzaţii sunt vizaţi de numeroase capete de acuzare, mai ales pentru ocuparea ilegală a unor instalaţii militare, folosirea ilegală a unor arme, tentativă de lovitură de stat şi nedenunţarea unor fapte ilegale.

Persoanele acuzate pentru tentativă de lovitură de stat riscă până la 20 de ani de închisoare, a spus Kopaliani.

La 5 mai, mai mulţi militari au preluat controlul asupra bazei de blindate dinMouhrovani, la 30 kilometri distanţă de Tbilisi. Militarii s-au predat după câteva ore, după ce au fost încercuiţi de soldaţi şi forţele de poliţie.

Autorităţile georgiene au spus apoi că au dejucat o revoltă şi o tentativă de lovitură de stat, cu o zi înaintea exerciţiilor NATO, şi au acuzat Rusia că i-a susţinut pe rebeli.