MENIU

Primăria Arad este obligată să plătească despăgubiri de 8.000 de euro unui deţinut din Arad

Pentru că în România nu l-a băgat nimeni în seamă, Ion Brânduşe a trimis o plângere la CEDO
Foto: REALITATEA.NET

Un deţinut primeşte despăgubiri pentru că a inhalat fum. Deranjat de un incendiu de la groapa de gunoi din apropierea închisorii, un deţinut din Arad a dat în judecată primăria. Printr-o sentinţă a Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), bărbatul a câştigat despăgubiri de 8.000 de euro, pentru poluare olfactivă.

În urmă cu trei ani, fosta groapă de gunoi a Aradului a luat foc, iar incendiul a fost stins abia după câteva zile. Fumul şi mirosul au umplut celulele penitenciarului, aflat în apropiere.

"Atunci m-am hotărât să atac primarul în instanţă şi am atacat prin cinci plângeri până în prezent şi nu s-a luat nicio măsură de către judecătorie", a povestit Ion Brânduşe.

Pentru că în România nu l-a băgat nimeni în seamă, Ion Brânduşe a trimis o plângere la CEDO. "Am trimis toate, tot ce am găsit în presă. Toate articolele din presă le-am decupat şi le-am trimis la CEDO, în legătură cu groapa de gunoi de la Arad", a mai spus deţinutul.

Recent, Curtea Europeană a decis că primăria i-a încălcat deţinutului dreptul la mediu curat, prin poluarea olfactivă produsă în timpul incendiului de la groapa de gunoi. Municipalitatea a fost condamnată la plata a 8.000 de euro, despăgubiri. Acum, şi alţi deţinuţi vor să urmeze exemplul lui Ion Brânduşe.

Reprezentanţii Primăriei Arad nu au cunoştinţă de demersurile lui Ion Brânduşe la CEDO. "Nu am fost citaţi în vreun fel şi nu am primit niciun fel de informare", a declarat la Realitatea TV Corina Drăghici, purtător de cuvânt la Primăria Arad.

În cei şapte ani de când se află în penitenciar, Ion Brânduşe a depus peste 9.200 de plângeri împotriva poliţiei, parchetului şi instanţelor. Bărbatul susţine că nu este vinovat de infracţiunea de înşelăciune pentru care a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Mai multe articole despre:
Arad închisoare CEDO deţinut plângere fum