MENIU

Presa străină îl elogiază pe primarul Sibiului, Klaus Johannis

Klaus Johannis este un român cu o imagine foarte bună în presa occidentală. Ziarele din Germania, îndeosebi, se întrec în laude la adresa primarului Sibiului, după ce au aflat de posibila sa numire în funcţia de premier.

Klaus Johannis a făcut din Sibiu o perlă. Şi asta fără să dea mită, scrie Financial Times Deutschland. Acest om reprezintă visul oricărei echipe politice în haotica Românie, adaugă publicaţia.

"România: Băsescu îl respinge pe românul de orgine germană pentru fruncţia de premier", titrează cotidianul vienez Die Presse în ediţia sa online. Autorul articolului este de părere că acest primar de succes al Sibiului ar trebui să scoată ţara din criză.

EU Observer îl prezintă pe Johannis ca pe o legendă pentru buna guvernare şi succesul său apolitic "într-o ţară săracă, prost condusă, în care afilierea la diferite partide este, condiţia primă pentru angajare şi semnarea contractelor". Membru al minorităţii germane, Johannis e recunoscut ca un administrator competent, care a făcut din Sibiu una dintre primele destinaţii turistice ale ţării, scrie agenţia France Presse.

Mai multe articole despre:
premier presa internaţională Klaus Johannis