MENIU

Premierul Ungariei, Ferenc Gyurcsany, şi-a anunţat demisia din Guvern

Foto: cms.itweb.hu

Ferenc Gyurcsany a demisionat din funcţia de premier al Ungariei. Anunţul a fost făcut chiar de Gyurcsany într-un discurs susţinut la congresul partidului socialist ungar, pe care îl şi conduce. Totodată, Gyurcsany a fost reales sâmbătă în funcţia de preşedinte al Partidului Socialist Ungar.

"Propun formarea unui nou Guvern cu un nou premier", a declarat Gyurcsany, fără a menţiona un posibil succesor în funcţie.

"Cer congresului să îi permită preşedintelui partidului, consiliului administrativ şi şefului de grup parlamentar să pregătească desemnarea unui nou premier", a mai spus şeful executivului maghiar.

O sursă apropiată premierului anunţase că acesta ar putea renunţa la funcţie printr-o moţiune de neîncredere constructivă. "În sens juridic, nu va fi o demisie, ci o moţiune de neîncredere constructivă, iniţiată de premier", a spus sursa. "Dacă va exista majoritate parlamentară, am putea avea un nou premier până la jumătatea lunii aprilie", a adăugat sursa.

Gyurcsany a fost reales sâmbătă în funcţia de preşedinte al Partidului Socialist Ungar, la câteva ore după ce propusese retragerea sa din funcţia de premier.

Din totalul de 599 de delegaţi de la congresul socialist, 508 au votat în favoarea lui Gyurcsany. El nu avea contracandidaţi clari pentru şefia socialiştilor, iar baza partidului îi este fidelă, deci realegerea sa era aproape certă, potrivit analiştilor.