MENIU

PNL şi PSD îşi dau mâna pentru formarea unei majorităţi în jurul lui Johannis

<descriere>

Social-democraţii semnează, astăzi, cu PNL, un acord politic pentru susţinerea lui Klaus Johannis ca premier. Prin acest acord, liberalii se angajează să-l susţină pe Mircea Geoană în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Documentul va fi semnat la ora 13.00, de liderii celor două formaţiuni.

Principiile de colaborare între PSD şi PNL fac obiectul unor negocieri care au început marţi seară şi vor continua şi astăzi. Este vorba de discuţii ce pornesc de la o serie de condiţii minimale cerute de liberali.

PNL a venit cu o serie de principii legate de viitorul program de guvernare. La capitolul economie, liberalii le cer partenerilor să fie de acord cu menţinerea sau chiar scăderea cotei unice, cu scăderea CAS şi realizarea unor programe de infrastructură. De asemenea, ei vor discuta cu social-democraţii despre alocările bugetare pentru educaţie, sănătate şi agricultură.

Deocamdată, de cealaltă parte, PSD pare să fie de acord cu o reducere a fiscalităţii. Cât priveşte partea politică a acordului, acesta ar trebui să prevadă reformarea clasei politice autohtone prin promovarea liderilor cu competenţă şi recunoaştere publică.

Potrivit unor lideri social-democraţi, liberalii trebuie să accepte şi ei unele măsuri sociale, anticriză, din programul PSD. La textul protocolului care urmează să fie semnat de cele două partide lucrează Dan Nica, din partea PSD, şi Ludovic Orban, din partea PNL.

Mai multe articole despre:
null