MENIU

Petrom a ieftinit motorina cu 6 bani/litru, de luni

Foto: bloombiz.ro

Compania Petrom, controlată de grupul OMV din Austria, a ieftinit preţurile de referinţă la motorină cu 6 bani/litru, începând de luni, ora 12:00, potrivit datelor anunţate de companie.

Astfel, motorina Top Euro Diesel 5  este 3,51 lei/litru, litrul de motorină OMV Sprint Diesel este 3,50 lei, sortimentul de motorină Euro Diesel 5 este 3,32 lei/litru, iar cel de OMV Alpin Diesel 3,78 lei. Benzina Premium fără plumb 10 ppm costă 3,25 lei/litru, litrul de benzină Top Premium fără plumb 99+ este 3,58 lei, iar sortimentele OMV Carrera 95 şi OMV Carrera 100 costă 3,35 lei şi respectiv 3,98 lei/litru.

Preţurile Petrom pot varia cu maximum +/-5% faţă de preţurile de referinţă. Anterior, Petrom a scumpit benzina cu 9 bani/litru, în 11 februarie, ora 12:00.

De asemenea, compania LukOil România, membră a grupului rusesc LukOil, a ieftinit de luni un sortiment de motorină cu 2 bani/litru.

Petrom are activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie şi exploatează rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, având o capacitate maximă anuală de rafinare de opt milioane tone şi circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România. Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 257 benzinării în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia.

Grupul OMV din Austria deţine 51,01% din acţiunile Petrom. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea SA deţine 20,11%, iar 8,24% aparţin acţionarilor minoritari.
Mai multe articole despre:
Petrom preţ ieftinire motorină