MENIU

Perioada de boom economic a Bulgariei s-a terminat, potrivit FMI

Foto: timeturk.com

Bulgaria a fost afectată de criza financiară mondială, iar semnele că perioada de creştere explozivă determinată de aporturile de capital s-a terminat sunt clare, a arătat Fondul Monetar Internaţional (FMI).

În ceea ce priveşte viitorul, Fondul a estimat că se aşteaptă la o temperare drastică a creşterii economice şi la aporturi de capital foarte slabe.

"Mai mult decât atât, în condiţiile în care riscurile sunt accentuate, autorităţile au fost sfătuite să monitorizeze atent evoluţiile şi să îşi adapteze politicile", potrivit FMI.

Luni, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat că Bulgaria are o situaţie financiară mai stabilă decât vecinii săi, dar economia sa ar putea să fie afectată sever de încetinirea globală a creşterii economice.

Mai multe articole despre:
Bulgaria Capital FMI criză economică